Monday, May 25, 2009

Restructurarea amanata din nou

Fotbalul românesc, după modelul spaniol!

Membrii Adunării Generale a FRF au luat astăzi în discuţie adaptarea competiţiilor interne modelului spaniol, începând cu sezonul 2014-2015. Acesta ar înseamna ca Liga a II-a să treacă la o singură serie cu 20 sau 22 de echipe, iar al treilea eşalon va fi format din trei serii cu câte 20 sau 22 de echipe.

Ediţia viitoare a Ligii a doua îşi va păstra formatul actual, primele modificări urmând să apara în sezonul 2010-2011, după cum urmează:

Liga I - 18 echipe din care vor retrograda 4;

Liga II - două serii a câte 16 formaţii şi vor retrograda câte 3 din fiecare serie;

Liga a III-a - şase serii a câte 16 echipe şi vor retrograda locurile 14, 15, 16, plus cele mai slabe trei locuri 13.

Hotărârea de astăzi înseamnă, în acelaşi timp, o renunţare la proiectul propus de Mircea Sandu, preşedintele FRF, acesta militând în ultimele luni pentru un sistem competiţional la nivelul ligii a doua cu două serii a câte 12 echipe, cu stabilirea ierarhiei finale în urma turneelor play-off şi play-out. Acest sistem nu este însă agreat de preşedinţii de cluburi şi nu a mai fost supus votului Adunării Generale.

Cititi tot articolul pe liga2.ro

About me:

Christian, husband, father x 3, programmer, Romanian. Started the blog in March 2007. Quit in April 2018. You can find me on LinkedIn.

No comments:

Post a Comment